“Bine ați revenit în țară”

…este doar una dintre replicile savuros de amare ale ofițerul de frontieră la vederea pașaportului românesc.

Până acum îi priveam cu un oarecare dezgust pe cei care se întorceau de afară scârbiți de România. Nimic nu le mai convenea, totul li se părea ca pute și asta dupa doar câteva săptămâni/luni petrecute peste granițe. Eram fericit ca eu nu am astfel de sentimente, ba dimpotrivă, dupa cele peste 6 luni petrecute în Sofia. Little did I know…

Am fost în concediu, 3 săptămâni, cu un copil mic de 16 luni, în Spania si Portugalia. Ieri m-am întors acasă si tot ieri am trecut prin 2 experiențe dezamăgitoare și care probabil mi s-ar fi părut banale/normale înainte de plecare dar contrastul a fost prea mare.

1. Fata mea este la vârsta la care vrea sa exploreze cât mai mult, să meargă singurică peste tot, etc. Peste tot pe unde am fost în concediu lumea a întâmpinat-o numai cu zâmbete, amabilități și încurajări. Tot timpul a fost supravegheată în aceste explorari de mine sau de mama ei. Ieri eram pe aeroport, la sosiri, în timp ce așteptam bagajele să vină, ma țineam după fată care alerga prin “mulțime”. La un moment dat, la juma’ de metru în fața mea, o femeie de serviciu, o apucă de o aripă pe Ioana mea, o trage în spate și uitându-se în spate la mine îmi spune pe un ton plin de reproș “Țineti-vă copilul de mână!”. Cine pizda mătii esti tu sa îmi atingi copilul și sa îmi spui ce să fac având in vedere ca copilul meu nu deranjase pe nimeni și nu era în nici un pericol iminent?

2. Pe seară fac o vizita la farmacie (Helpnet, P-ța Iancului). Mi se pare că sunt tratat în scârbă de către farmacista de pe tură dar încerc sa ignor treaba asta spunându-mi in sinea mea “eh, de abia te-ai întors”. Farmacista îmi comunică prețul total:
- 89,40 lei
Îi pun pe tejghea 90,50 lei. Ia doar cei 90 lei și mă întreabă:
- nu aveți 40 bani?
Mă uit cu subînțeles către moneda de 50 bani care zăcea între noi pe tejghea. O ia si îmi da 1 leu rest. La care eu îndrăznesc:
- dvs nu aveți 10 bani?
- cum adică?
- păi mi-ați zis ca face 89,40 – trebuie sa îmi dați 10 bani înapoi
I s-au albit obrajii. Nu înțelegea ce i se întamplă. Mi-a trântit înapoi pe tejghea moneda de 50 bani. Am plecat fără alt comentariu.

Zilnic tolerăm comportamente de genul celor de mai sus și mă gândesc ca nu e tocmai ok.

Exagerez?

Plecăm sau mai luptăm?

Posted in În Românica, Personal. Bookmark the permalink. RSS feed for this post. Leave a trackback.

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark.